Misterioasele carnivore, care au aterizat din deșert direct pe canapeaua noastră, au o problemă gravă cu băutura . În deșert, căutarea apei era un efort prea mare, așa că pisicile s-au adaptat să își ia necesarul de apă exclusiv din prada pe care o vânează. Necesarul hidric al unei pisici este de 50 ml / kilogram, astfel pentru pisică de 4 kilograme necesarul zilnic este de 200 mililitri pe zi. Majoritatea pisicilor nostre consumă hrană comercială de tipul crochetelor, care, fără îndoială le oferă toți nutrienții de care acestea au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, însă au un conținut foarte redus de apă, de aproximativ 8%. Într-o dietă exclusiv uscată, pisicile nu simt nevoia să acopere acest deficit hidric. Fără un simț al setei foarte bine dezvoltat, pisicile beau apă doar atunci când sunt foarte foarte însetate și când sunt deja într-un grad relativ de deshidratare. De asemenea, forma gurii lor nu este dezvoltată pentru a bea cantități mari de apă într-un timp scurt (ca a câinilor de exemplu), astfel atunci când beau apă, beau foarte puțin.
Consecința acestui tip de comportament este așa numita deshidratare cronică (chronic low level dehydration), care pe termen lung poate determina probleme de sănătate, precum insuficiență renală cronică sau patologii ale tractului urinar inferior.
Cum putem suplimenta cantitatea de apă băută de pisici ? Iată câteva sfaturipentru a păcăli pisicuța noastră să bea mai multă apă:
Locația sursei de apă.
Se recomandă ca recipientul de apă să nu fie pus lângă sursa de hrană. Studiile arată că pisicile consumă mai multă apă, mai des, dacă aceasta nu se găsește în același loc cu mâncarea (știm, sunt ciudate). Un alt truc pentru a convinge pisica să bea multă apă ar fi distribuția mai multor recipiente de apă prin casă. Astfel îi aducem aminte pisicii: ” hei, uite un castron cu apă, aș putea să beau un pic, dacă tot e pe aici”.
Materialul bolului de apă.
Cel mai potrivit material pentru recipientul de apă este ceramica, fiind foarte ușor de spălat și întreținut. Bolurile de plastic pot reține mirosuri și pisica le poate respinge, pot acumula bacterii și sunt mai greu de curățat. Adâncimea și mărimea recipientelor pot fi diferite, în funcție de preferințele pisicii dumneavoastră.
Tipul de apă
Unele pisici preferă apa curgătoare, altele apa stătătoare, multe dintre ele nu sesizează mirosul sau gustul de clor al apei de la robinet și o consumă cu plăcere, însă sunt pisici care nu beau apă tocmai din cauza gustului modifcat. De aceea, poți încerca mai multe variante de apă până o găsești pe care pisica ta o consumă cel mai bine: de la robinet sau variații din cea îmbuteliată. Pentru cele care preferă apa curgătoare, se recomandă fântânile de apă. Se găsesc foarte ușor la orice pet-shop sau chiar online. Îți poți da seama destul de ușor dacă o pisică preferă apa curgătoare, vine imediat în chiuvetă când aude apa curgând. Cunoaștem pisicuțe care dorm în chiuvetă așteptând proprietarul să le dea drumul la apă.
Hrana umedă
Recomandarea noastră, a medicilor veterinari, pentru aducerea unui adaos hidric, indiferent de tipul de apă, de recipientul preferat de pisica ta, este suplimentarea dietei cu hrană umedă. Este cea mai ușoară și eficientă metodă de a convinge pisicuțele să bea apă.
Minim jumătate din necesarul nutritional al pisicii trebuie să vină din hrana umedă (plicuri, conserve). Dacă nu este posibil acest lucru, din diverse motive (financiare de exemplu), un truc încercat de noi, care a funcționat : suplimentarea cu un plic/conservă pe zi, amestecat cu apă proaspătă 1:1. Pisicuțele se bucură de pliculețul oferit și în același timp consumă o parte din necesarul ei hidric.
Tu știi ce apă preferă pisica ta?