În zilele noastre, din cauza mediului de viață, a poluării și a alimentației, patologiile tumorale sunt din ce în ce mai frecvente, nu doar la om, cât și la animalele de companie. Acest subiect este destul de sensibil, însă partea cea mai optimistă este că tehnologiile medicale au evoluat foarte mult, diagnosticul de cancer poate fi pus foarte rapid, iar tratamentele sunt la îndemână oferind frecvent prognostice favorabile.
Termenul de cancer se referă la o multitudine de boli în care celule anormale se multiplică necontrolat, invadează țesuturile învecinate, iar în final ele ajung să se răspândească în tot organismul animalului.
Gestionarea unui astfel de pacient presupune un efort combinat atât din partea echipei medicale, care pune diagnosticul, cât și a proprietarilor prin întelegerea aspectelor medicale și emoționale.
Există zeci de tipuri de cancer, fiecare comportându-se diferit, abordarea personalizată la fiecare pacient fiind absolut necesară. Pentru creșterea șanselor de vindecare, pe lângă tratamentul specific, o mare importanță o au controlul durerii și nutriția animalului.
Cele mai comune patologii oncologice la animalele de companie sunt:
- la pisică: carcinomul scuamocelular, limfomul, tumorile mamare
- la câine: mastocitom, melanomul, limfomul, hemangiosarcom, osteosarcom, tumorile mamare
Cancerul poate fi tratat atunci cand este diagnosticat în stadii incipiente.
Stabilirea unui diagnostic de cancer de multe ori este o muncă de detectiv, întrucat acesta poate veni sub multe forme. Astfel, o varietate de teste și investigații sunt efectuate cum ar fi analizele de sânge și urină, citologia din țesuturile afectate, biopsie și imagistică. Metodele de diagnostic diferă în functie de tipul de cancer suspectat, dar și în funcție de localizarea acestuia.
Examenul citologic este prima investigație care se realizează de cele mai multe ori, fiind cel care ne orientează spre un diagnostic oncologic, urmat mai apoi de investigații pentru stadializare. După ce se obțin date complete despre statusul general al animalului, tipul și stadializarea tumorilor, medicul poate recomanda o anumită metodă de terapie sau o combinație a acestora.
Optiunile pe care le avem în tratamentul acestor boli sunt chimioterapia, chirurgia sau paliația.
Chimioterapia la animalele de companie este foarte bine tolerată de organismul lor, contrar a tot ceea ce știm din medicina omului și asta pentru că protocoalele sunt concepute astfel încat să putem oferi animalelor calitatea vietii pe care o merită.
Tratamentul citostatic este prima alegere în cazul cancerelor circulatorii precum limfomul sau leucemia, însă poate fi instituit și ca adjuvant, în urma intervențiilor chirurgicale, pentru a intarzia aparitia metastazelor. Din păcate exista și situații în care chimioterapia este paliativă, așa cum se întamplă atunci când tumorile nu pot fi abordate chirurgical.
Succesul terapiei vine din detectarea precoce a bolii.
Simptomele pe care animalele cu o patologie oncologică pot să le prezinte sunt foarte variate de la apetitul capricios, episoade ocazionale de vomă până la anemie, șchiopături sau noduli cutanați, mimând astfel un spectru foarte larg de patologii.
De aceea, în special la animalele geriatrice, în vârstă de peste 7-8 ani, se recomandă cel puțin o vizită anuală la medic pentru investigații de rutină: analize de sânge, endocrine, teste imagistice etc.
Detectat din timp, cancerul nu trebuie sa fie o sentință la moarte. Aceste boli pot fi gestionate astfel încât animalele să fie scutite de dureri și suferință și să trăiască o viață absolut normală.
Animalele nu au noțiunea de viitor, ele trăiesc în prezent, iar noi trebuie să le asigurăm calitatea vietii ACUM.
În cadrul clinicii noastre realizăm toate investigațiile necesare pentru diagnosticarea cât mai precoce a oricărei patologii oncologice. Programează un consult la 0742967976 sau cere mai multe informații.