A venit primăvara, cel puțin în calendar, iar incidența cistitelor la pisici a crescut considerabil. Dacă pisica ta, sau mai ales motănelul tău a primit acest diagnostic și ai mari îngrijorări, iată câteva informații utile despre această problemă.

Cistita idiopatică felină sau sindromul Pandora este o afecțiune a tractului urinar inferior (vezica urinară și/sau uretră) care se dezvoltă fără o cauză evidentă, cum ar fi infecțiile bacteriene sau nisipul urinar. Această boală are un echivalent la om care se numește cistită interstițială.

Ca și simptome, cel mai frecvent menționate de proprietari sunt:

  • Eforturi la urinare, însoțite de mieunat și mărâit neobișnuit, spălat frecvent în zona perineală sau pe burtă
  • Urină modificată la culoare și miros, cu sânge
  • Urinare frecventă, dar în cantități mici, drumuri dese la litieră
  • Urinare în locuri neobișnuite
  • Incapacitatea de a urina (reprezintă o urgență medicală)

Se consideră că cel mai adesea sunt afectați masculii, datorită anatomiei diferite față de femele, a uretrei mai scurte și mai înguste.

Cauze

Prin definiție cistita idiopatică felină are cauze necunoscute. Totuși studiile realizate până în prezent ar sugera câțiva factori care pot contribui la apariția bolii:

  • O iritare a nervilor ce deservesc vezica urinară, care exacerbează inflamația și durerea locală
  • Defecte în dezvoltarea celulelor din vezica urinară, ceea ce duce la apariția unor zone de ulcerație și inflamație
  • Stresul se pare că are cel mai mare rol. Majoritatea episoadelor de cistită pornesc de la un eveniment stresant.
  • Incapacitatea genetică a unor indivizi de a face față stresului. S-a demonstrat că pisicile cu episoade frecvente de cisitită idiopatică au o producție insuficiență de cortizol, hormonul care ajută la metabolizarea mai ușoară a evenimentelor stresante.

Motivele de stres ale unei pisici care doarme pe pernuțe toată ziua și mănâncă 3 tipuri de plic, pot părea absurde. Însă ele pot exista fără să ne dăm seama neapărat de existență lor.

Schimbările climatice exagerate care le determină astăzi să înceapă procesul de năpârlire și mâine să oprească procesul, pot fi un motiv de stres (chiar dacă stau în apartament pisicile năpârlesc în funcție de anotimpul de afară). Schimbarea bruscă a hranei, cu un sortiment care nu este pe placul lor  poate fi un motiv de stres.

Zgomotul provenit de la pisicile în călduri din cartier, bătăile de afară, prezența cotoilor care vagabondează, conflictele în casă, modificarea rutinei, apariția unui nou animal în casă, toate pot fi motive foarte serioase de stres pentru pisica ta.

Diagnostic

Nu există un test specific pentru acest sindrom, diagnosticul se pune după excluderea altor patologii care pot da simptomele de mai sus, precum:

  • Acumulări de calculi sau cristale în vezică
  • Infecții bacteriene
  • Traumatisme
  • Anomalii anatomice
  • Formațiuni neoplazice

Testele de diagnostic includ analiza urinei, analize de sânge, ecografia abdominală, radiografia.

Incapacitatea de a urina este principalul motiv de vizită la medicul veterinar și reprezintă o urgență medicală, deoarece urina acumulată în vezică face presiune pe rinichi și poate determina insuficiență renală acută, de cele mai multe ori fatală pentru animăluț.

Tratament

Abordarea terapeutică a cistitei idiopatice feline este multimodală și urmărește reducerea frecvenței episoadelor, iar atunci când apar să nu se ajungă la blocaj uretral.

În cazul blocajului se apelează la sondare uretrală și evacuarea mecanică a vezicii. Această procedură necesită anestezie deoarece este o tehnică dureroasă și include spitalizare minim două zile. Sonda va rămâne pe poziție până ne asigurăm că animăluțul are un flux normal de urinări și este în afara oricărui pericol.

Pe termen lung, tratamentul include dietă, medicație, creșterea aportului de apă și moficări ale mediului de viață.

Dieta

Modificările dietei urmăresc creșterea frecvenței urinărilor și diluția urinei. Există numeroase variante de diete pe piață care pot ajuta la acest lucru. Aceste variante de hrană conțin acizi grași polinesaturați care reduc inflamația de la nivelul vezicii urinare.

De asemenea se recomandă trecerea de la hrană uscată la hrană umedă pentru a crește aportul de apă și implicit volumul de urină.

Pisicile pot fi foarte conservatoare în ceea ce privește hrana, așadar pot refuza noua dietă. De ajutor ar putea fi:

  • schimbă hrana gradual, în câteva zile sau chiar săptămâni, niciodată brusc
  • începe prin amestecarea unei cantități foarte mici din noua mâncare cu cea veche
  • încălzește mâncarea la temperaturi corpului pentru a-i crește palatabilitatea
  • întreabă medicul veterinar despre medicații care pot crește apetitul

Creșterea aportului de apă

  • asigură în permanență minim 2-3 surse de apă proaspătă în casă
  • folosește o fântână de apă
  • pune apă în hrana umedă

Citește și acest articol despre subiect aici.

Medicație 

Medicul veterinar îi va prescrie pisicii tale o medicație care să aibă următoarele efecte : analgezic, antiinflamator, antibiotic (doar după o cultură și antibiogramă), anxiolitice. De asemenea îi poate prescrie și o medicație care să acidifieze urina și să crească volumul de urină.

Schimbări în mediul de viață

Este important să identifici și să eviți factorii stresanți din mediul pisicii tale, iar asta implică niste modificări în casă. Cel mai comun factor stresant al cazurilor de cistită idiopatică felină este conflictul cu o altă pisică din casă.

Un alt factor la fel de comun este plictiseala și lipsa stimulilor din casă. Petrece timp cu pisica ta și joacă-te cu ea în fiecare zi, după un program stabilit. Citește articolul despre joaca la pisici aici.

Modifică spațiul de locuit în așa fel încât să îi ofere multe ocazii de joacă și stimulare. Îmbogățește casa cu surse de zgâriat, locuri de dormit în care să își lase feromonii, locuri de ascuns.

De ajutor ar putea fi și feromonii sintentici Feliway, care se găsesc sub formă de spray sau diffuzer și ajută la reducerea stresului și anxietății.

Prognosticul este foarte bun atunci când se aduc modificări în viața pisicuței prin creșterea aportului de apă, reducerea stresului prin oferirea posibilităților de joacă și reducerea plictiselii din casă. De asemenea  studiile arată că odată cu înaintarea în vârstă frecvența epsioadelor scad.

În cadrul clinicii noastre realizăm analize de urină, de sânge și toate testele necesare pentru diagnosticarea oricărui tip de cistită 

Dacă pisica ta prezintă oricare dintre simptomele menționate mai sus, sună la 0742967976 sau programează o vizită folosind sistemul de programări online aici. 

Citește și Alte Articole